You are currently viewing Regele Charles al III-lea și-a reluat îndatoririle publice

Regele Charles al III-lea și-a reluat îndatoririle publice

Regele Charles al III-lea a început marți, 30 aprilie, revenirea la activitatea publică după trei luni de pauză din cauza diagnosticului de cancer primit la începutul lunii februarie. În primul său angajament oficial, monarhul britanic a vizitat, împreună cu regina Camilla, o organizație caritabilă specializată în tratamentul oncologic, relatează AP.

Charles al III-lea, purtând un costum albastru, a sosit cu un Bentley regal, în a doua parte a dimineţii de marţi, la centrul Macmillan de la University College Hospital, unde a petrecut aproximativ patruzeci de minute.

Suveranul britanic, care s-a aşezat lângă mai mulţi pacienţi, a acceptat flori de la copii cărora le-a împărţit daruri înainte de a pleca împreună cu soţia sa.

Apariția de marți îi oferă regelui încă o altă ocazie de a atrage atenția asupra beneficiilor diagnosticării și tratamentului timpuriu al cancerului și al altor probleme de sănătate, așa cum a făcut-o în ultimele luni, notează agenția de presă citată.

În următoarele săptămâni, regele Charles al III-lea are programate mai multe apariții publice, iar în luna iunie va găzdui o vizită de stat a împăratului și împărătesei Japoniei.

Editor: IFA