You are currently viewing În această seară, după Denia celor 12 Evanghelii, târgoviștenii sunt așteptați pe Calea Luminii

În această seară, după Denia celor 12 Evanghelii, târgoviștenii sunt așteptați pe Calea Luminii

„Calea Luminii”, eveniment care a debutat în anul 2000, atunci când pictorul Mihai Șerbănescu, expert al clasei de Pictură, Artă Modernă și Grafică din cadrul Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu”, a avut inițiativa de a aprinde 2000 de candele, ca o formă de mărturisire a credinței, ajunge, astăzi, la cea de a XXV-a ediție, cu srpijinul Arhiepiscopiei Târgoviște. Manifestarea va avea loc de la ora 20.30, după Denia celor 12 Evanghelii, care se va oficia la Catedrala Mitropolitană de la ora 17.30.

„Aria de desfășurare este cuprinsă între Piața Mihai Viteazul – zona Mitropoliei Târgoviște – Bulevardul Carol I până la gară. Centrul orașului este astfel luminat de lumânări aprinse de preoți și credincioși.
Evenimentul, unic în țară, a fost iniţiat în urmă cu 25 ani de pictorul târgoviștean Mihai Şerbănescu. Într-o încercare de a umple Târgoviștea cu o lumină simbolică, evenimentul atinge cu delicatețe obiectivul autorităților în ceea ce privește dezvoltarea culturală a comunității. Prin intermediul „Căii Luminii”, atât artistul, cât și participanții și spectatorii, se angajează într-un exercițiu de purificare și de meditație, atât de necesar în vecinătatea unui război de o cruzime deosebită, care are loc în apropierea granițelor țării noastre. Atmosfera este mereu completată de un fundal muzical emoționant – „Doina”, interpretată de regretatul interpret de muzică folk Lorin Stănescu.
Plăpânda lumânare va aduce un mesaj de iubire și de empatie, întărind spiritele târgoviștenilor și aducând un suflu de frumusețe urbei”, anunță echipa teatrului Tony Bulandra, unul dintre organizatorii evenimentului.

Evenimentul unic în România, dar cu reverberații internaționale, Calea Luminii este o manifestare organizată la inițiativa domnului profesor Mihai Șerbănescu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște și al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la inaugurarea acestei manifestări cultural-artistice dar și de la venirea pe tronul mitropoliților munteni a Înaltpreasfințitului Părinte Nifon.
Atât Denia din Joia Mare, cât și Calea Luminii, reprezintă mărturia credinței noastre, a târgoviștenilor, dâmbovițenilor și chiar a multor români din toată țara care vin la Târgoviște pentru aceste evenimente, dar și modul prin care noi ne pregătim pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului.
Prin lumânările pe care le ținem aprinse în mână sau pe care le aprindem pe Calea Luminii devenim și noi părtași ai Luminii dumnezeiești, devenim fii ai Luminii sau ai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care a spus: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Țin să precizez că această manifestare are loc în legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului, aprofundând semnificația luminii ca simbol al iubirii și al jertfei, al biruinței Binelui aspra răului, al biruinței asupra întunericului, iar Calea Luminii este și o invitație la apropiere și mai mare față de Biserica noastră strămoșească. Ea are loc în Joia Mare, când în bisericile noastre se citesc cele 12 Evanghelii, adică se rememorează pătimirea și moartea mântuitoare a Domnului Hristos pe Cruce, glorioasă jertfă din care a izvorât lumina mântuirii noastre. Să nu uitați, vă rog această  semnificație religioasă foarte importantă!
Lumină, jertfă, binecuvântare, credință, iubire și comuniune sunt câteva din ideile centrale ale acestei manifestări, iar mesajul ei spiritual se referă la a face să strălucească mereu lumina credinței și a faptelor noastre bune înaintea oamenilor, pentru ca aceștia să creadă, să-și înnoiască sufletele, pentru ca tot din viețile lor să lumineze comunitatea noastră, pentru a construi împreună și aici civilizația creștină a iubirii!
Să nu uităm de asemenea, că evenimentele religioase și liturgice din Joia cea Mare se continuă cu cele din Vinerea Mare, cu Denia Prohodului Domnului și culminează cu slujba din noaptea Învierii, la care vă invităm într-un număr cât mai mare ca să primiți Lumina Învierii, adusă și anul acesta de la Ierusalim, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, care va oficia slujba Învierii pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Târgoviște”, a transmis vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște, preot Ionuț Ghibanu, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate, la Primăria Municipiului Târgoviște.

AUTOR: F.S.