Nu știu dacă acum este cel mai potrivit moment pentru confesiunile săptămânale, însă contextul următoarelor zile libere mă obligă, cumva, să vă scriu în avans. Redactez în treizeci aprilie¸ însă articolul meu ajunge la voi în Sâmbăta mare, ziua dinaintea Paștelui – ultima din Săptămâna Patimilor.

Îmi place ca atunci când urmează să ating un subiect pe care l-am mai abordat în trecut să mă întorc la articole din alți ani și să observ schimbările care, de-a lungul timpului, s-au produs în ființa mea. De pildă, acum doi ani vă povesteam despre cum Sfintele Paști este una dintre cele mai încărcate de emoții sărbători, cu o semnificație aparte pentru familia mea.

Învierea Domnului îmi aduce aminte de părinții mei, de amintirile cu ei care m-au ajutat să cresc frumos, să mă dezvolt armonios, sub un cer senin și cu o credință într-o forță supremă – care m-a ghidat încă de când mă știu. Mărturiseam acum doi ani că, în timp, am realizat că asemeni unui părinte, El ne iartă oricât I-am greși – și chiar dacă nu am abuzat niciodată de acest crez al meu, am știut întotdeauna că n-am să greșesc nicicând îndeajuns de tare încât să-L dezamăgesc.

2022

Paștele acesta mă găsește acasă, alături de familie, în jurul unei mese pline de râsete, de voie bună, de tot ceea ce ne aduce împreună, de diferențe și de asemănări, de încredere, de siguranță, de dragoste, de respect, de neînțelegerile pe care, cu timpul, am învățat să le rezolvăm, de acceptare, de suport, de sprijin. Suntem noi, cu gândul la cei care din păcate nu mai sunt și la cei ce cu ajutorul lui Dumnezeu, vor veni. […] Îmi doresc ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă lumină în suflet și în gând, sănătate și bunăstare în trup, fericire pe chip, dragoste în familie, prosperitate în casă și foarte multă liniște. Paște binecuvântat să aveți, dragii mei!

2024

Paștele din acest an mă găsește acasă. N-am să vă mint – nu trec prin cea mai bună perioadă din viața mea. N-am să stau la masă înconjurată de familie, iar siguranța va fi, probabil, sentimentul care îmi va lipsi cu desăvârșire. Și totuși, îmi doresc un singur lucru, atât pentru mine, cât și pentru voi: să luăm lumină și să o înmagazinăm în suflet. Să credem, să nădăjduim, să sperăm întreaga noastră existență – ghidați de ideea că Dumnezeu este înăuntru fiecăruia dintre noi și că, în cele mai întunecate vremuri, lumina izvorăște din inima noastră.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște