You are currently viewing Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de naştere şi deces.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, punerea în funcţiune a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC a fost iniţiată, în luna aprilie, la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale ale judeţului Ilfov, prin înregistrarea în format digital a deceselor şi naşterilor şi, având în vedere rezultatele obţinute, miercuri Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Evidenţă a Persoanelor din judeţele Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu şi Timiş, precum şi al direcţiilor locale de evidenţă a persoanelor implicate, a realizat operaţionalizarea la nivelul celor şapte municipii reşedinţă de judeţ.

O nouă etapă privind extinderea SIIEASC este preconizată a se realiza la data de 10 mai prin includerea unor localităţi din judeţele Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu şi Timiş.

Punerea în funcţiune, la nivel naţional, a sistemului informatic se va realiza etapizat, urmând a se finaliza în acest an, pe 24 septembrie, precizează Ministerul de Interne.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă este alcătuit din cinci platforme interoperabile având ca scop furnizarea de servicii digitale circumscrise înregistrării sau, după caz, atestării evenimentelor de viaţă: naştere, căsătorie, divorţ şi deces.

Editor: IFA