You are currently viewing Cel mai tânăr român care a consumat droguri și a fost dus la spital are 8 ani

Cel mai tânăr român care a consumat droguri și a fost dus la spital are 8 ani

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus, la Digi24, că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic” și a tras un semnal de alarmă asupra faptului că vârsta consumatorilor scade alarmant, invocând cazul unui copil de numai 8 ani care a ajuns la spital din cauza consumului de substanţe interzise.

Fenomenul drogurilor n-a fost tratat întotdeauna foarte pragmatic de statul român. Haideţi să spun că n-am fost extrem de realişti atunci când ne-am raportat la o vulnerabilitate extrem de serioasă. Am văzut cifrele pe care le-aţi prezentat, sunt absolut convinsă că dinamica trebuie să ne pună în permanenţă pe gânduri. Da, avem consumatori tineri şi din ce în ce mai tineri. Am discutat cu diverşi specialişti şi am aflat că cel mai tânăr român care a consumat droguri are 8 ani şi a fost dus la spital”, a declarat ministrul, la Digi24.

Gorghiu a mai afirmat că vârsta aceasta scade nu doar la consumul de canabis, care este cel mai întâlnit drog în România şi cel mai întâlnit drog de risc în Europa, ci şi în cazul substanţelor psihoactive.

Editor: IFA