Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse reia programul de fertilizare in vitro. Conform unui proiect pus în dezbatere publică, 10.000 de femei vor putea primi spirijin financiar prin programul național de fertilizare in vitro.
”Începând cu anul 2024 se acordă sprijin financiar pentru maximum 10.000 de beneficiari ai Programului, pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate, în condițiile legii”, se arată în proiectul lansat în dezbatere publică.
La Ministerul Familiei există deja înregistrate 14000 de cereri.
Acordarea sprijinului financiar se realizează în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Programul va veni și cu ceva modificări. Față de condițiile anterioare, de această dată vor putea beneficia de acest ajutor financiar și familile ale căror membri nu sunt ambii cetățeni români.
”Cel puțin unul din cei doi beneficiari – membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/femeia singură infertilă – să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România”, se arată în articolul 2 al proiectului de hotărâre.
Sprijinul financiar se acordă pe baza cererii și a declarației pe propria răspundere a beneficiarului/beneficiarilor Programului, însoțite de documente doveditoare, sub forma a două vouchere, un voucher medicamente în valoare de 5.000 lei și un voucher proceduri medicale în valoare de 10.000 lei.
Programul a fost oprit anul trecut din lipsă de fonduri.
Editor: IFA