You are currently viewing Virgil Guran: Dragi dâmbovițeni, analizați fiecare candidat, evaluați proiectele pe care le propune și ieșiți la vot pe 9 iunie!

Virgil Guran: Dragi dâmbovițeni, analizați fiecare candidat, evaluați proiectele pe care le propune și ieșiți la vot pe 9 iunie!

La debut de campanie electorală, președintele liberalilor dâmbovițeni, Virgil Guran, face un apel la dâmbovițeni. Vicepreședintele Senatului îi invită pe toți cei ce vor ieși la vot să analizeze cu atenție proiectele pe care candidații le propun și să se gândească la destinul comunităților din care fac parte.

Dragi colegi, ne așteaptă o perioadă plină de provocări, dar sunt convins că rezultatul va fi unul foarte bun. Dâmbovița este un județ cu un potențial extraordinar și a venit momentul să nu mai visăm și să râvnim la ce au vecinii noștri. Împreună vom pune Dâmbovița pe harta județelor dezvoltate!
Am încredere în candidații Partidului Național Liberal pentru fiecare localitate. Sunt oameni muncitori, gospodari, pregătiți și implicați, dornici să clădească un viitor bun pentru dâmbovițeni. Nu vin cu promisiuni, ci cu strategii și proiecte realiste, adaptate nevoilor comunității.
Sunt alături de ei și îi asigur de întreaga mea disponibilitate în a împărtăşi idei şi a găsi împreună soluții viabile pentru dezvoltarea localităților. Fiecare dâmbovițean merită să se simtă liber și respectat, iar acesta este și crezul meu, al nostru!
Dragi dâmbovițeni, analizați fiecare candidat, evaluați proiectele pe care le propune și ieșiți la vot pe 9 iunie! Destinul localității dumneavoastră în următorii 4 ani stă în votul dumneavostră, îndeamnă Virgil Guran.

AUTOR: F.S.