Președintele recep Tayyip Erdogan a confirmat transformarea în moschee a bisericii ortodoxe Chora (Biserica Sfântului Mântuitor din Chora), situată în Istanbul. Grecia a cerut insistent anularea acestei decizii, pentru ca biserica ortodoxa să poată funcționa aici, în continuare.
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a fost primit, luni, la Ankara de președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
„Moscheea Kariye (după numele său turc) în noua sa identitate rămâne deschisă tuturor”, a declarat Erdogan, în timpul unei declaraţii de presă alături de prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis, care l-a îndemnat să revină asupra acestei transformări decretate în 2020.
„Am discutat cu Erdogan despre transformarea bisericii Sfântul Mântuitor din Chora şi mi-am exprimat dezacordul”, a declarat Mitsotakis la finalul unei întrevederi cu preşedintele turc.
Lunea trecută, primii credincioşi musulmani s-au rugat în interiorul bisericii bizantine Sfântul Mântuitor din Chora, care şi-a redeschis porţile ca moschee după patru ani de restaurare.
Editor: IFA