Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 – 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 – 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpia Turzii.
Aici se desfăşoară exerciţiul NATO-SWIFT RESPONSE 24 (SR 24) – DEFENDER 24, care presupune desantul unui număr mare de militari şi tehnică militară în zona Bazei Aeriene de la Câmpia Turzii.
Aproximativ 2.000 de paraşutişti militari din Franţa, Germania, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos se vor instrui în cadrul secvenţelor desfăşurate în România ale exerciţiului SWIFT RESPONSE 24 (SR24) / DEFENDER 24. Operaţia aeropurtată multinaţională Joint Forcible Entry, care include şi desantare de tehnică militară, se va derula pe parcursul mai multor zile.
Operaţii similare se vor desfăşura, în această perioadă, şi în alte cinci state aliate şi partenere (Estonia, Macedonia de Nord, R. Moldova, Polonia şi Suedia), realizându-se, astfel, cea mai mare operaţiune de desant din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Forţele angajate în exerciţiu demonstrează capacitatea de reacţie şi interoperabilitatea structurilor, precum şi angajamentul pentru asigurarea apărării colective. În România, SWIFT RESPONSE 24 este conectat cu exerciţiul WING SPRING 24 / DACIA 24, la care participă, în această perioadă, forţe ale Brigăzii 81 Mecanizate General Grigore Bălan dislocate în Centrul Naţional de Instruire Întrunită Getica din Cincu, jud. Braşov, şi în poligonul Bogata, Turda, jud Cluj.
Editor: IFA