You are currently viewing ISU Dâmbovița a montat senzori de fum în 36 de locuințe din Dărmănești

ISU Dâmbovița a montat senzori de fum în 36 de locuințe din Dărmănești

De astăzi, 36 de familii din comuna Dărmănești beneficiază de senzori pentru fum. Primarul comunei dâmbovițene, Valentin Mihalache, precizează că au fost selectate familii ale căror locuințe prezintă un risc de incendiu ridicat. Detectoarele au fost amplasate prin programul „Detector pentru viaţă” derulat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița.

Un număr de 10.000 de detectoare de fum şi de monoxid de carbon vor fi instalate, gratuit, în 20 de judeţe din țară, în cadrul campaniei.

Detectoarele au garanţie de 10 ani şi o durată a bateriei de funcţionare de 10 ani, fiind vizate casele mai vechi, casele în care locuiesc bătrâni, persoane cu dizabilităţi sau mulţi copii. Această campanie urmărește să salveze vieţi şi să crească nivelul de siguranţă al cetăţenilor.

AUTOR: F.S.