You are currently viewing Momente solemne, la împlinirea a 100 de ani de când a fost înălțat Monumentul Eroilor din Dragodana

Momente solemne, la împlinirea a 100 de ani de când a fost înălțat Monumentul Eroilor din Dragodana

Monumentului închinat Eroilor din satul Dragodana, care s-au jertfit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, pentru România Mare, a împlinit astăzi 100 de ani. Momentul a fost marcat astăzi de autoritățile județene și locale care au participat, alături de militari și localnici la o ceremonie militară și religioasă plină de emoție.

Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Național al României de către Fanfara Garnizoanei Târgoviște și a cuprins o slujbă religioasă, depunere de coroane la Monument și defilarea Gărzii de Onoare. Alături de numeroși membri ai comunității, la eveniment au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița – Claudia Gilia, comandatul Garnizoanei Târgoviște – col. ing. Cristian Biță, conducerea Asociației Națională Cultul Eroilor, filiala județeană Dâmbovița și alți oaspeți de seamă.

Mă bucur să văd că Dragodana nu și-a uitat eroii căzuți pentru țară!
Astăzi, s-au împlinit 100 de ani de la ridicarea în Dragodana a monumentului dedicat fiilor comunei căzuți în Primul Război Mondial.
Sunt însemnate aici, ca de altfel pe toate monumentele ridicate în tot județul, numele celor care și-au dat viața pentru țară!
Cinste și onoare!, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.