You are currently viewing UVT va găzdui, vineri, a XIII-a ediție a Competiției naționale „Business Plan”

UVT va găzdui, vineri, a XIII-a ediție a Competiției naționale „Business Plan”

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în colaborare cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (C.N.D.I.P.T), din cadrul Ministerului Educației, cu Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște și cu Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, organizează, vineri, 17 mai 2024, etapa națională a Competiției Business Plan, ediția a XIII-a, 2024. Festivitatea de deschidere a competiţiei se va desfăşura la Centrul Internațional de Conferințe – Corpul K al UVT, de la ora 10.30. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeași zi, de la ora 16.00.

Competiția constă în prezentarea de către elevii, reprezentanți ai firmelor de exercițiu, calificate la etapa națională, din fiecare regiune a țării, a unor planuri de afaceri ale firmelor de exercițiu și are drept scop dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor și familiarizarea acestora cu activitățile specifice mediului economic.

În etapa națională, găzduită în acest an la Târgoviște, vor intra în competiție opt firme de exercițiu care au fost desemnate câștigătoare în etapele regionale. Aceste firme de exercițiu provin de la următoarele unități de învățământ preuniversitar din toate regiunile țării: Colegiul Economic „Costin Constantin Kirițescu”, București (Regiunea București/Ilfov), Colegiul Economic ”Transilvania”, Târgu Mureș (Regiunea Centru), Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir”, Suceava (Regiunea Nord-Est), Colegiul Economic ”Iulian Pop”, Cluj Napoca (Regiunea Nord-Vest), Colegiul Național de Agricultură și Economie, Tecuci, (Regiunea Sud-Est), Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, Ploiești (Regiunea Sud-Muntenia), Liceul Tehnologic ”Petre S. Aurelian”, Slatina (Regiunea Sud-Vest Oltenia), Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil”, Deva (Vest).

Elaborarea unui plan de afaceri este pentru orice potențial antreprenor care dorește să inițieze o afacere, cheia succesului. Într-un mediu concurențial tot mai dinamic, antreprenorii trebuie să indentifice punctele tari, punctele slabe ale ideii de afaceri propuse, resursele de care dispun, bugetul, avantajele față de competitorii direcți, indirecți și orice alte elemente relevante pentru reușita în afaceri. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale la elevi, implicarea lor în competiții oferă multiple premise viitorilor absolvenți de liceu pentru integrarea pe o piață a muncii într-o continuă schimbare” a declarat Adriana-Magdalena TUDOSE, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița.

AUTOR: F.S.