Prețurile metalelor prețioase au înregistrat creșteri majore, după ce datele privind inflația din SUA, mai slabe decât se așteptau, au sporit perspectiva pe termen scurt de reduceri ale ratelor din partea Rezervei Federale.
Preţurile spot ale aurului s-au moderat uşor joi, pentru a se tranzacţiona în jurul a 2.382 USD pe uncie, după ce au închis la cel mai înalt nivel din 19 aprilie în sesiunea precedentă. Metalul galben a înregistrat în mod repetat maxime istorice în ultimele săptămâni, scrie CNBC.
Între timp, preţurile spot ale argintului s-au tranzacţionat în declin cu 0,5%, la aproximativ 29,54 USD pe uncie. Metalul preţios, uneori descris drept ”vărul mai sărac” al aurului, a atins pentru scurt timp 29,73 USD uncia, miercuri, pentru a înregistra cel mai ridicat nivel intraday din februarie 2021.
Preţurile platinei pentru livrarea în iulie s-au tranzacţionat în urcare cu 0,7% joi, la 1.077 USD pe uncie, extinzând câştigurile după încheierea sesiunii de miercuri, fiind cu peste 2,4% mai mari.
Analiştii Saxo Bank au spus într-o notă de cercetare recentă că preţurile aurului ar putea testa în curând nivelul de 2.400 de dolari unci, argintul ar putea urca până la 30 de dolari, în timp ce platina are potenţialul de a ajunge la 1.130 de dolari.
Separat, analiştii de la ROTH Capital Partners consideră că preţurile aurului şi argintului vor creşte şi mai mult în următoarele luni.
Preţul aurului ”pare acum să se mişte mai sus şi să depăşească ultimele maxime înregistrate în aprilie. Putem stabili un preţ ţintă de creştere tehnică la 2.600 USD”, a declarat JC O’Hara, strateg tehnic şef la ROTH Capital Partners, într-o notă de cercetare publicată duminică.
Pentru argint, O’Hara a spus că dacă preţurile pot depăşi 30 de dolari, ”vor avea puţină rezistenţă până în zona de 35 de dolari/37 de dolari”.
Editor: IFA