You are currently viewing Ministrul Muncii și comisarul european Nicolas Schmit au vizitat Uzina Dacia, din Mioveni

Ministrul Muncii și comisarul european Nicolas Schmit au vizitat Uzina Dacia, din Mioveni

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, şi comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, au vizitat, joi, Uzina Dacia din Mioveni, din județul Argeș. Comisarul european și ministrul Muncii s-au întâlnit cu Jean André Barbosa, vicepreședinte pentru afaceri europene al Grupului Renault, și cu Cristian Nevzoreanu, director executiv Afaceri Publice și Comunicare Renault Group România.

Principalele teme de discuție au vizat măsurile de susținere a industriei auto din România și din UE, creșterea competitivității angajaților, provocările legate de tranziția verde și digitală, precum și implementarea salariului minim european. Vizita a inclus și o deplasare în secții pentru a vedea fluxul de producție și pentru discuții cu salariații.

Uzina Dacia din Mioveni a dovedit că românii sunt foarte productivi, înalt calificați. Sunt bucuros să fiu astăzi aici împreună cu doamna ministru Simona Bucura-Oprescu pentru a vedea ce înseamnă industria auto din România. Și asta deoarece pentru mine este un obiectiv fundamental acela de a susține industria auto europeană și de a o ajuta să se dezvolte. Trebuie să încurajăm tinerii să lucreze în industrie, dar și să fie pregătiți pentru upskilling și reskilling pentru a face face provocărilor tranziției verzi și digitale. Îmbunătățirea continuă a competențelor angajaților este esentială. Un obiectiv important pentru piața europeană este tranziția verde, iar Dacia va face această tranziție. Industria auto va găsi mereu în mine un sprijin important, pentru că îmi doresc o industrie europeană puternică”, a spus Nicolas Schmit.

Dacia înseamnă mai mult decât o afacere, înseamnă o mare mândrie pentru argeșeni și nu numai! Aici se produce o mașină la fiecare 56 de secunde. De aici, de la Uzina Dacia, pleacă aproape 10% din exporturile României pe toate continentele. Aceste rezultate excepționale sunt rezultatul hărniciei și priceperii angajaților de pe platforma Dacia care, zi de zi, demonstrează că se pot ridică la cele mai înalte standarde privind calitatea muncii și productivitatea. Nu trebuie însă omis faptul că, acum, cele mai mari provocări sunt tranziția verde și digitală.  Regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate genera costuri mari. De aceea este important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto nu doar în România, ci în întreaga Uniunea Europeană!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Simona Bucura-Oprescu a anunțat, în discuțiile cu reprezentanții Dacia, că, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, vor fi derulate în perioada următoare două proiecte majore de formare profesională finanțate din Fondul Social European.

Formarea profesională prin programe la locul de muncă prin acordarea de sprijin financiar angajatorilor care încheie contracte de ucenicie cu șomeri este o prioritate. De aceea vom derula proiectele “FORMACTIV – Formare și muncă activă”, în valoare de 59 de milioane de euro, care vizează un grup țintă de 5.105 șomeri non-NEETs, și proiectul “START – Investește în calificare pentru viitor!”, cu o valoare de 27 de milioane de euro, care vizează un grup țintă de 1.972 de șomeri  NEETs. Sprijinim în acest fel integrarea tinerilor pe piața muncii”, a  declarat ministrul.
Uzina Dacia realizează aproape 10% din exporturile României, are o contribuție de 3,5% din PIB-ul țării la fiecare dintre cele 13.000 de locuri de muncă de pe platforma de la Mioveni generează în industria auto din țara noastră alte circa 10 locuri de muncă.

La Uzina Dacia au fost prezenți și europarlamentarul Victor Negrescu, președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă, Florin-Irinel Cotoșman – președinte ANOFM, Mihai-Nicolae Ucă – inspector general de stat adjunct, Liana-Ramona Moștenescu-Vasiliu, director general DGAERI – MMSS.

Editor: IFA