Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi, 16 mai, o hotărâre privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe 20 octombrie, concomitent cu alegerile prezidențiale, relatează Reuters și TV8.md.
Data propusă pentru referendum a fost susținută de 56 de parlamentari dintr-un total de 101. Aceeași dată a fost aleasă și pentru scrutinul prezidențial.
Inițiativa de organizare a referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană îi aparține președintei Maia Sandu. Aceasta a propus ca scrutinul să aibă loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Autoritățile susțin că organizarea alegerilor în aceeași zi va face posibilă economisirea a zeci de milioane de lei din bugetul de stat și va crește rata prezenței la urne. Mai multe partide din opoziție au anunțat anterior că sunt împotriva organizării referendumului în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, spunând că vor boicota plebiscitul.
Editor: IFA