You are currently viewing ANM anunță vreme în încălzire, pentru următoarele două săptămâni, în Muntenia

ANM anunță vreme în încălzire, pentru următoarele două săptămâni, în Muntenia

După o perioadă cu vreme predominant rece, temperaturile încep să crească, treptat, în Muntenia. ANM prognozează vreme în general frumoasă pentru următoarele două săptămâni, dar și precipitații, în special în timpul după-amiezelor.

Tendința generală va fi de încălzire la nivelul acestei regiuni, însă în primele zile, pe fondul nebulozității sau a instabilității mai accentuate vor fi variații în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 23 și 25 de grade. Pentru perioada 24 mai – 2 iunie, prezenta estimare indică valori termice maxime în general de 26…28 de grade. Temperaturile minime vor fi în jurul a 10 grade în primele nopți, apoi cu mici variații se vor situa între 12 și 14 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în perioada 22 – 25 mai, când sunt posibile și cantități de apă însemnate, dar și după 30 mai. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse, informează meteorologii.

AUTOR: F.S.