You are currently viewing Vreme în încălzire și intervale marcate de instabilitate, în următoarele două săptămâni, în Muntenia

Vreme în încălzire și intervale marcate de instabilitate, în următoarele două săptămâni, în Muntenia

Deși în încălzire, vremea se menține capricioasă la nivelul regiunii Muntenia. Potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, emise de ANM, ploile vor fi o prezență obișnuită a următoarelor zile.

Tendința generală va fi de încălzire la nivelul acestei regiuni, însă în primele zile, pe fondul nebulozității sau a instabilității mai accentuate vor fi variații în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 23 și 25 de grade. Pentru perioada 24 mai – 2 iunie, prezenta estimare indică valori termice maxime în general de 26…28 de grade. Temperaturile minime vor fi în jurul a 10 grade în primele nopți, apoi cu mici variații se vor situa între 12 și 14 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în perioada 22 – 25 mai, când sunt posibile și cantități de apă însemnate, dar și după 30 mai. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.

AUTOR: F.S.