You are currently viewing Spania, Irlanda şi Norvegia au recunoscut oficial statul Palestina

Spania, Irlanda şi Norvegia au recunoscut oficial statul Palestina

Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda, relatează Agerpres.

„De mai bine de 30 de ani, Norvegia a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai unui stat palestinian. Ziua de astăzi, când Norvegia recunoaşte oficial Palestina ca stat, reprezintă o piatră de hotar în relaţia dintre Norvegia şi Palestina”, a declarat Eide, într-un comunicat, publicat marţi de Ministerul Afacerilor Externe.

Eide a subliniat că recunoaşterea a fost o expresie clară a sprijinului pentru forţele moderate în rândul israelienilor şi palestinienilor şi a declarat că este încrezător că guvernul palestinian va pune bazele unui guvern atât în Cisiordania, cât şi în Fâşia Gaza, în urma unei încetări a focului în războiul care face ravagii din 7 octombrie 2023.

Este regretabil că guvernul israelian nu dă semne de implicare constructivă. Comunitatea internaţională trebuie să îşi sporească sprijinul politic şi economic pentru Palestina şi să continue eforturile pentru o soluţie cu două state„, a declarat el.

Împreună cu Irlanda şi Spania, Norvegia a anunţat săptămâna trecută că recunoaşterea va intra în vigoare marţi. Guvernele speră că acest lucru va da un nou impuls discuţiilor despre o soluţie cu două state.

Norvegia a confirmat marți că a recunoscut în mod oficial statul Palestina, relatează The Telegraph.

Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a salutat această decizie ca fiind „o zi specială pentru relațiile dintre Norvegia și Palestina”.

Editor: IFA