La data de 27 mai a.c., în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime în comuna Răscăeți.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, din comuna Vișina, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Răscăeți, ar fi acroșat și accidentat o femeie, de 37 de ani, din comună, care s-ar fi deplasat pe o bicicletă.
Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, biciclista prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma impactului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
IPJ DÂMBOVIȚA














