Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, a suferit un accident la piciorul stâng duminică, după slujba de sfințire a unei troițe în zona Drumului Național 73 – Rucăr-Bran.
ÎPS Calinic spune că este în stare bună, urmând a fi operat. El mulțumește cu recunoștință, cadrelor medicale pentru profesionalism și ajutor, precum și tuturor ierarhilor, clericilor, monahilor și credincioșilor, pentru rugăciuni și susținere.
”În după amiaza zilei de 2 iunie 2024, după slujba de sfințire a unei troițe în zona Drumului Național 73 – Rucăr-Bran, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a suferit o afecțiune la piciorul stâng, incident care nu a pus, și nu pune în pericol viața Înaltpreasfinției Sale.
Urmare acestui incident, Ierarhul Argeșului și Muscelului a fost transportat imediat, fără intervenția unei ambulanțe, la Spitalul Județean din Municipiul Pitești, iar în urma investigațiilor primare, echipa medicală a hotărât transferul la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală.
Starea sănătății Înaltpreasfinției Sale este foarte bună, se află sub supraveghere medicală permanentă, urmând o serie de investigații de specialitate, în vederea pregătirii pentru o intervenție chirurgicală la piciorul stâng” se arată într-un comunicat de presă emis de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.