You are currently viewing Un tânăr s-a aruncat în faţa metroului, în stația Aurel Vlaicu din București

Un tânăr s-a aruncat în faţa metroului, în stația Aurel Vlaicu din București

Un tânăr de 18-20 de ani s-a aruncat miercuri seară în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului, iar circulaţia trenurilor a fost perturbată.

De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată normal.

Metrorex informează că astăzi, 5.06.2024, în jurul orei 18.45, în statia de metrou Aurel Vlaicu, fir 1 a avut loc o posibilă tentativă de suicid. Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru intervenţie. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o ancheta de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis, miercuri seară, Metrorex, potrivit News.ro.

Compania precizează că trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între staţiile Pipera şi Aviatorilor. Cercetările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul Poliţie Metrou, pentru a stabili condițiile în care s-a produs evenimentul.

Editor: IFA