You are currently viewing Peste 80% dintre târgoviștenii prezenți ieri la vot l-au reales pe Cristian Daniel Stan, ca primar al municipiului

Peste 80% dintre târgoviștenii prezenți ieri la vot l-au reales pe Cristian Daniel Stan, ca primar al municipiului

În ultimii ani, Târgoviștea s-a transformat, dintr-un orășel prăfuit, într-unul cochet, cu sprijinul unei administrații concentrate pe investiții. Iar sufletul acesteia a fost, fără îndoială, edilul Daniel Cristian Stan. Ieri, târgoviștenii au dovedit că-i apreciază eforturile mergând, în număr mare, să-l reconfirme în funcția de primar. Astfel, edilul târgoviștean a obținut un scor de 80,23% și majoritate în consiliul local, pentru a putea continua, alături de echipa sa, proiectele începute.

„Mulțumesc!
Potrivit rezultatelor oficiale, 80,23% dintre târgoviștenii care au votat ieri mi-au acordat încrederea lor, de departe cel mai ridicat procent din România în rândul municipiilor reședință de județ!
Acest lucru mă onorează și mă responsabilizează în egală masură!
Totodată, echipa PSD Târgoviște a obținut o majoritate confortabilă, de 2/3, în Consiliul Local Târgoviște și împreună am contribuit cu peste 18.000 de voturi la o reușită la fel de răsunătoare a celui mai performant Președinte de Consiliu Județean pe care l-a cunoscut acest județ, domnul Corneliu Stefan!
Mândru și onorat să putem merge în continuare pe același drum al respectului față de cetățean și al performanței administrative!”, transmite proaspăt realesul edil târgoviștean.

AUTOR: F.S.