You are currently viewing Rezultat – surpriză obținut de PSD, la primăria Odobești

Rezultat – surpriză obținut de PSD, la primăria Odobești

Rezultatele votului la alegerile locale de ieri, 9 iunie, a produs surprize la Odobești. Tânărul social-democrat, Radu Ilie, a reușit să îl înfrângă pe primarului în funcție, Nicolae Alecu, cel care câștigase primul mandat pe listele PSD Dâmbovița, iar înainte de alegerile din 2000 plecase la PNL.

Localnicii au vrut o schimbare astfel că l-au votat în număr mare pe cel care și la scrutinul trecut fusese foarte aproape de câștigarea funcției de primar. Bunul simț a învins au scris aceștia în postările lor.

„Am câștigat!
Vă mulțumesc oameni minunați!
Dumnezeu să ne lumineze!”, a transmis Radu Ilie, după aflarea rezultatelor.

AUTOR: F.S.