You are currently viewing Bărbat din Târgoviște cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune

Bărbat din Târgoviște cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune

COMUNICAT DE PRESĂ

La data de 10 iunie a.c., ca urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost documentată activitatea infracțională a unui bărbat de 29 de ani.

Acesta este bănuit că, la data de 23 februarie a.c., ar fi indus în eroare o femeie, recomandându-se ca fiind un reprezentant al unui serviciu de plată de tip self-service, iar, sub pretextul efectuării unui update la o stație de plată, ar fi determinat-o să efectueze două plăți în valoare de 6.000 de lei.

Față de bărbat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa: IPJ Dâmbovița