Scandal la Găești, la finalul procesului electoral. Bătălia pentru funcția de primar a fost foarte strânsă aici, între edilul liberal în funcție, Grigore Gheorghe, și candidatul PSD, Alexandru Iorga, astfel că echipele celor doi au luptat pentru fiecare vot. Astăzi la prânz alegerile încă nu fuseseră validate, după ce s-a descoperit dispariția unor buletine de vot pentru funcția de primar. În acest context, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, convins că Alexandru Iorga a câștigat dar se încearcă devansarea sa pe căi necurate, a anunțat că va contesta rezultatul alegerilor.
„Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare, așteptăm să avem și dovezile finale și, bineînțeles, vom contesta procesul electoral de la Găești. Este o decizie pe care am luat-o în această dimineață în Organizația PSD Dâmbovița. Am vorbit cu candidatul nostru, Alexandru Iorga, și vom contesta procesul electoral de la Găești. Unul dintre motivele pentru care facem asta este faptul că, în două secții, buletinele de vot la nivelul primarului, nu corespund ca număr cu cele din procesul-verbal întocmit. Bineînțeles, reprezentanții PSD nu au semnat procesul-verbal în cele două secții. Vom vedea, mai întâi să obținem dovezile foarte clare și vom face o contestație la nivelul orașului Găești.
La nivelul orașului Găești am avut și avem în continuare cea mai frumoasă echipă și, bineînțeles, un candidat puternic, care, din punctul nostru de vedere, a câștigat”, a precizat Corneliu Ștefan, în conferința de presă a PSD Dâmbovița, de astăzi.
Între timp, se pare că s-a finalizat și numărătoarea buletinelor de vot, iar situația finală s-ar prezenta astfel:
Grigore Gheorghe (PNL) – 3353 voturi
Alexandru Iorga (PSD) – 3208
Ana Maria Dragotă Zamfir (AUR) – 256
Gabriel Dincă (ADU) – 168
Voturi nule – 129.
AUTOR: F.S.














