Epava ultimei nave a celebrului explorator polar britanic Ernest Shackleton, la bordul căreia acesta a murit pe când se îndrepta spre Antarctica, a fost găsită în largul provinciei canadiene Newfoundland şi Labrador, a anunţat miercuri un grup de cercetători, potrivit agenției AFP, citată de Agerpres.
Aflată la o adâncime de 390 de metri, Quest este ”o navă foarte importantă din punct de vedere istoric”, a declarat John Geiger, director general al Societăţii geografice regale din Canada, organizatoarea expediţiei.
Ernest Shackletona a intrat în legenda expediţiilor polare graţie călătoriei epopeice pe care a întreprins-o alături de 27 de camarazi, pe jos şi în barcă, după naufragiul vasului său, Endurance, în apele îngheţate ale Antarcticii în 1915.
Timp de mai multe luni, echipajul a supravieţuit pe banchiză, iar apoi pe o insulă îngheţată din Antarctica. Membrii echipajului au fost salvaţi graţie periplului îndrăzneţ al lui Shackleton, care a plecat într-o barcă, însoţit de câţiva camarazi, pentru a căuta ajutor.
În imaginile captate de sonar, nava părea în mare parte intactă, aşezată vertical, pe chilă. Unul din cele două catarge este rupt şi se odihneşte pe fundul mării, transmite Agerpres.
La şapte ani după naufragiul vasului Endurance, pe 5 ianuarie 1922, exploratorul Ernest Shackleton a decedat la 47 de ani în urma unei crize cardiace pe când se afla la bordul navei Quest, ancorată în largul insulei Georgia de Sud, în Atlanticul de Sud. Exploratorul britanic pornise în cea de-a patra sa expediţie.
Nava Quest a fost apoi utilizată pentru alte expediţii, pentru operaţiuni de salvare în Arctica, precum şi de marina canadiană în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Vasul s-a scufundat în 1962, avariat de gheţari, în largul coastelor Newfoundland. Toţi membrii echipajului său norvegian au supravieţuit naufragiului.
O altă expediţie este preconizată în a doua parte a acestui an pentru a fotografia şi a documenta epava.
Editor: IFA