A XII-a ediție a festivalului Babel a ajuns în cea de-a patra zi, cu un program încărcat de evenimente excepționale,
Conferința de astăzi, de la ora 12.30, ce va avea loc, ca de obicei, la Teatrul „Tony Bulandra” va fi susținută de renumitul coregraf Jean-Guy Lecat, care a imaginat și construit spații de joc pe marile scene ale lumii, alături de importanți regizori. El va vorbi despre legea copyright-ului în artele performative, un aspect greu de gestionat într-o lume în care totul se poate cosmetiza.
Dela ora 16.30, în sala Studio a teatrului târgoviștean va fi pusă în scenă o coproducție eveniment a Teatrului Tony Bulandra și a Asociației Teatrelor din Daejeon este „Micul Prinț”, care în varianta coreeană ar trebui să fie, de fapt, intitulat „mica prințesă”, personajul fiind jucat de fetița Jay Yu. În ambele variante actorii-copii se află pe scenă alături de părintele lor. Codrin Cheloiu alături de Liviu Cheloiu, Jay Yu alături de mama sa, Meaghan Choi.
De la ora 19:00, la Sala Mare a teatrului, se joacă spectacolul „Hamlet”, un spectacol non-verbal al companiei imPerfect Dancers, care uimește prin mobilitate și sensibilitate.
Cu mari eforturi din partea ambelor părți, veți regăsi în program, de la ora 20:00, la Casa Sindicatelor, Teatrul Academic Dramatic Regional Donețk din Mariupol care va prezenta o poveste reală a unei familii de actori ce se afla în clădirea teatrului în momentul în care aceasta a fost bombardată, în data de 16 martie 2022.
Astăzi ne imaginăm multe lumi posibile alături de micii noștri prinți și suferim când acestea sunt distruse… împreună vom găsi o cale să le reclădim, poate mai frumoase și mai trainice, transmite echipa Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște organiztor, alături de Primăria Municipiului, al Festivalului Babel.
AUTOR: F.S.