You are currently viewing A XII-a ediție a Festivalului Babel se încheie în această seară

A XII-a ediție a Festivalului Babel se încheie în această seară

A XII-a ediție a Festivalului Babel a ajuns la final. Ultima zi de evenimente este una aproape la fel de plină precum a fost prima.

Spectacolele au început de la ora 15:00, în Sala Studio, unde actrița Emily Carding a abordat o problemă foarte actuală, cea a inteligenței artificiale, sub titlul „Chintesență”. De la ora 16:00, în Piața Mihai Viteazul s-a desfășurat un happening pregătit de studenții coreeni de la Universitatea Kyonggi din Seul, într-o reprezentare a prieteniei dintre popoare. De la 17:00, la Casa Sindicatelor are loc spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, care ne face să ne gândim la grija pe care ne-o purtăm unii altora, precum și ființelor necuvântătoare.

De la ora 19:00, la Sala „Hugo Wolff” se joacă one-man show-ul „Richard 3.Omul”, titularul fiind chiar unul dintre selecționerii și producătorul festivalului, actorul Liviu Cheloiu. O interpretare puternică, în regia lui Șerban Fleancu.

În închiderea celei de-a XII-a ediții a Festivalului Babel, vor juca pe scena Teatrului Tony Bulandra interpreții de la Odin Teatret din Danemarca, un teatru care, înființat și condus de regizorul Eugenio Barba, a făcut istorie în antropologie teatrală și care anul acesta sărbătorește 60 de ani de existență. Pentru noi și pentru Târgoviște este un moment marcant. Ei vor spune o poveste despre pictorul spaniol Francisco de Goya.

„Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în aceste șapte zile intense. Prezența și energia fiecăruia le-au făcut posibile. Ne va fi dor, dar avem o grămadă de amintiri în poze și filmulețe, pe care le vom împărtăși cu voi toată vara!
Menționăm că festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Târgoviște, de Ministerul Culturii și are ca partener media Radio România. Tuturor le suntem extrem de recunoscători!”, transmite echipa teatrului Tony Bulandra din Târgoviște.

AUTOR: F.S.