You are currently viewing Vom avea din nou caniculă, zilele viitoare, în județul Dâmbovița

Vom avea din nou caniculă, zilele viitoare, în județul Dâmbovița

După câteva zile mai răcoaroase, canicula revine în peisaj. Meteorologii ANM anunță că un val tropical va lovi România, astfel că temperaturile vor continua să crească, ajungând, din nou, în județul Dâmbovița, la valori de 35 de grade Celsius.

„O masă de aer tropical se extinde și se va intensifica din nou în zona țării noastre și vom avea temperaturi din ce in ce mai ridicate (…) saptamana viitoare, vom avea temperaturi ridicate și disconfort termic din ce în ce mai accentuat”, a declarat Alina Șerban, meteorolog ANM, pentru digi 24.

Pentru cei pe care canicula îi va surprinde pe străzile din Târgoviște este bine de știut că Filiala Dâmbovița de Cruce Roșie a deschis, la sediul din municipiu, un punct de prim ajutor unde oamenii pot primi un pahar cu apă rece și își pot măsura și tensiunea arterială.

AUTOR: F.S.