You are currently viewing Ședință solemnă, luni, la 160 de ani de la fondarea Senatului

Ședință solemnă, luni, la 160 de ani de la fondarea Senatului

Senatul marchează, luni, 160 de ani de la înfiinţare prin organizarea unei şedinţe solemne şi a unui concert aniversar la Ateneul Român.

Decizia a fost adoptată de Biroul permanent prin aprobarea unui Memorandum intern.

Potrivit documentului, la aceste acţiuni vor participa, pe lângă actualii membri ai Senatului, foştii preşedinţi ai forului legislativ, reprezentanţi ai autorităţilor statului şi ai misiunilor diplomatice acreditate în România.

La recepţia oferită de preşedintele Senatului cu această ocazie, vor fi invitate aproximativ 750 de persoane.

Memorandumul prevede oferirea de cadouri simbolice pentru acest eveniment şi achiziţionarea de aranjamente florale, plachete aniversare, medalii, albume, pixuri, agende.

Devizul estimativ de cheltuieli privind organizarea acţiunilor dedicate aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Senatului este de aproximativ un milion de lei.

Senatul a fost înfiinţat printr-un document cu valoare constituţională numit „Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris”, act aprobat prin plebiscitul din luna mai 1864 şi promulgat ulterior de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Prima şedinţă a Senatului României a avut loc pe 6 decembrie 1864.

Editor: IFA