Potrivit unor surse politice, se pare că PSD a ales data de 5 iulie pentru a organiza Congresul în urma căruia va fi desemnat candidatul PSD la prezidenţiale.
De altfel, liderul PPSD a declarat, după întâlnirea de săptămâna trecută de la Sâmbăta de Sus, în județul Brașov, că, la începutul lunii iulie, PSD va avea un congres de alegere a prezidenţiabilului.
Despre susţinerea unei candidaturi a lui Mircea Geoană din partea PSD, Ciolacu a precizat că nu a avut o discuţie, de câţiva ani, cu Mircea Geoană, pentru o astfel de eventualitate.
„Eu am anunţat foarte clar că în luna decembrie nu voi candida la funcţia de preşedinte, din partea PSD”, a spus liderul PSD la Sâmbăta de Sus.
Editor: IFA














