You are currently viewing Preşedintele Italiei a fost primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis

Preşedintele Italiei a fost primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis

Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, se află miercuri într-o vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia şefului statului român, Klaus Iohannis. Sergio Mattarella a fost primit cu onoruri militare pe platoul de ceremonii de la Palatul Cotroceni.

Cu acest prilej, oficialul italian a avut convorbiri cu preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, are întrevederi separate cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi premierul Marcel Ciolacu.

Cifrele pentru anul trecut indică schimburi bilaterale care au atins deja 20 de miliarde de euro.
Am salutat și dezvoltarea unor relații bilaterale privilegiate în domeniul culturii și organizarea unei expoziții arheologice de amploare la Roma, sub patronajul nostru comun – „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, care se înscrie în șirul acțiunilor de diplomație culturală de anvergură organizate de-a lungul anilor de România în capitala Italiei.

Am abordat în cadrul discuțiilor noastre și aspecte privind consolidarea familiei noastre comune, europene, și am accentuat cât de semnificativă rămâne planificarea riguroasă a Agendei strategice a Uniunii Europene pentru perioada următoare.

Am discutat rezultatele alegerilor europene care tocmai s-au încheiat și am evidențiat că prezența importantă la vot este o dovadă a interesului cetățenilor europeni pentru viitorul proiectului european și beneficiile acestuia. Dar, dacă vorbim de prezență, aici mai este loc de mai bine.
Uniunea Europeană este cel mai relevant proiect politic al Europei, care a adus pacea și prosperitatea, este destinul și viitorul nostru. Dacă Uniunea Europeană va potența principiile solidarității și ale coeziunii interne, poziția sa în lume va fi cu siguranță întărită.
Am salutat contribuția valoroasă a Italiei la securitatea zonelor învecinate ale României, atât în Balcanii de Vest, cât și în regiunea Mării Negre.

Apreciem foarte mult participarea pe care Italia a avut-o și o va avea, în anii următori, la Poliția Aeriană a NATO în România.

Am discutat cu domnul Președinte și despre preocupările noastre de securitate generate de războiul pe care Rusia continuă să-l ducă împotriva Ucrainei, cu un puternic impact negativ pentru regiune, dar și pentru întregul spațiu euroatlantic.

Vom continua să lucrăm împreună cu Italia și cu toți Aliații noștri pentru întărirea rolului NATO de prevenire a oricărui război și de apărare a statelor noastre, prin consolidarea posturii sale de descurajare și apărare pe Flancul Estic, dar la fel și pe Flancul Sudic.

Îl felicit pe domnul Președinte pentru rezultatele vizitei pe care tocmai a efectuat-o la Chișinău. Mă bucură faptul că, împreună, susținem concret și hotărât parcursul Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Republica Moldova este partenerul nostru cel mai afectat de război și trebuie să ne asigurăm că îi acordăm tot sprijinul necesar.

Nu în ultimul rând, transmit aprecierile noastre pentru Președinția italiană a G7, care deja a avut inițiative de excepție și a răspuns adecvat provocărilor actuale internaționale majore„, a transmis șeful statului român în cadrul declarațiilor de presă comune ale Președintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

În 2024, România şi Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi 60 de ani de la ridicarea relaţiilor la nivel de ambasadă.

Editor: IFA