Moment festiv, pentru democrația românească. Astăzi se împlinesc 160 de ani de la 1înființarea Senatului României, Camera Superioară a Parlamentului. Cu acest prilej, pe lângă o ședința festivă, a avut loc și o întâlnire amicală găzduită de actualul Președinte al Senatului, Nicolae Ciucă, cu foști președinti sau președinți interimari ai instituției, printre care și senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean.

„Am avut onoarea să fiu Președinte interimar al Senatului în poate cea mai dificilă perioadă a Camerei Superioare din ultimii mulți ani, respectiv timp de câteva luni exact la începutul Pandemiei de Covid-19.
Am reușit cu foarte multă muncă și sprijinul echipei din Secretariatul general să mențin funcțional Senatul exact în perioada de criză, pentru a asigura adoptarea legilor necesare funcționării statului român în perioada stării de urgență. A trebuit să asigurăm atunci cu mijloace excepționale „coridoare sanitare” pentru a vota fizic, în perioada de…distanțare socială (măști de protecție, mănuși, dezinfectant), modificarea Regulamentului, care să ne permită ulterior să votăm și să funcționăm nu doar cu prezență fizică, ci și virtuală, să achiziționăm și să facem funcțional rapid softul nou, care să ne permită ședințe de plen și pe comisii virtuale, vot electronic securizat de la distanță etc. Au fost transformări de procedură și funcționale incredibile, în termen foarte scurt, pe care Senatul nu le procesase timp de decenii, dar pe care le-am reușit în…2 săptămâni. Mă bucur că împreună cu colegii, în plină criză, care risca să blocheze funcționarea Parlamentului și deci a Statului Român în plină pandemie (!), am reușit să transformăm provocările în oportunități de progres tehnologic și de transparentizare a funcționării Senatului!”, reamintește Titus Corlățean, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.














