You are currently viewing PE PERON, ÎN AȘTEPTARE – ALEXANDRA MARINESCU

PE PERON, ÎN AȘTEPTARE – ALEXANDRA MARINESCU

 

Acum mai bine de doi ani vă făceam niște mărturisiri care nu făceau nimic altceva decât să releve extrem de bine personalitatea mea. Vă spuneam că încă de când mă știu m-am lipit de oameni, m-am agățat cu disperare de tot ceea ce mi-au oferit ei. Vă povesteam că de multe ori am renunțat la importante ocazii pentru cei din jurul meu și, cu toate că nu regret, privind în urmă, nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă m-aș fi urcat în trenul în a cărui gara, de fapt, nu m-am grăbit niciodată să ajung.
Îmi pare rău că nu am fost niciodată îndeajuns de curajoasă, îmi pare rău că am găsit întotdeauna scuze, îmi pare rău că sentimente de teamă, de vinovăție, de nesiguranță, mi-au umbrit des șansa la fericire, îmi pare rău că au fost multe situații în care am amânat să trăiesc. Îmi pare rău că nu am plecat decât atunci când era deja prea târziu, că nu am alergat spre împlinirea visurilor, că am luat decizii care să îi mulțumească mai mult pe cei din jurul meu și mai puțin pe mine.
Și iată-mă astăzi în aceeași situație ca acum doi ani: sufocată de regretul că nu m-am urcat în tren, scriind în timp ce un alt tren mă așteaptă, ratând ocazii cu care poate nu mă voi mai întâlni niciodată, pierzând noțiunea timpului și considerându-mă nemuritoare, blocată între a sta și a pleca. Vă spuneam tot atunci că îmi doresc să fac mai multe pentru mine, să alerg către șanse cu o mai mare convingere, să ajung în gară la timp, chiar dacă, poate, nu mă urc în tren. Nu am pus presiune, mânată de ideea pașilor mici, căci mie niciodată nu mi-a fost comod să fac salturi. Am pus atât de puțină presiune încât n-am făcut nimic. Tocmai acesta este motivul pentru care astăzi vă scriu în aceeași manieră ca acum doi ani: sufocată de regretul că nu m-am urcat în tren, scriind în timp ce un alt tren mă așteaptă.
Mărturiseam că am auzit despre optimism că se molipsește, iar eu tare îmi doream să mă îmbolnăvesc de el. Mărturiseam că aș vrea să cer mai multe de la viață, să aleg mai vehement, să fiu mai îndrăzneață, să nădăjduiesc mai tare, să mă gândesc mai des la mine, să fac din situații care îmi provoacă teamă mai degrabă oportunități, decât nereușite, să transform ceva rău în ceva ce merită povestit și mai ales.. să alerg naiba mai repede spre gările alea în care mă așteaptă trenuri pe care n-am reușit niciodată să le prind.

 

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.