You are currently viewing Ieri a fost „Ziua porților deschise”, la Penitenciarul Găești

Ieri a fost „Ziua porților deschise”, la Penitenciarul Găești

Ziua de 29 iunie are o semnificație specială la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor. La această dată, anual, se celebrează „Ziua polițistului de penitenciare”, sărbătoare aflată sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar românesc. Pentru a marca acest moment, Penitenciarului Găești a organizat, ieri, 27 iunie, „Ziua porților deschise”, activitate la care au participat atât elevi de liceu, cât și membrii familiilor lucrătorilor din cadrul unității.

„În prima parte a evenimentului, elevii Liceului Tehnologic „Iordache Golescu” din Găești, însoțiți de 2 cadre didactice au efectuat o vizită la nivelul spațiilor în care persoanele private de libertate își petrec timpul (sala de sport, capela unității și una dintre secțiile de deținere).
Totodată, acestora le-au fost prezentate repere din istoria unității penitenciare, specificul regimurilor de executare, drepturile, obligațiile, programul zilnic al persoanelor private de libertate, precum și tehnica utilizată de personalul din cadrul sectorului operativ în executarea atribuțiilor de serviciu. 
Partea a doua a fost marcată de vizită membrilor de familie ai polițiștilor de penitenciare care își desfășoară activitatea în cadrul Penitenciarului Găești. 
Scopul demersului a fost acela de a prezenta specificul unui penitenciar profilat pe custodierea deținuților clasificați în regim deschis, activitățile și misiunile desfășurate zilnic de către personalul unității, precum și programele/activitățile specifice domeniului reintegrare socială în care sunt incluse persoanele private de libertate în vederea atingerii scopului executării pedepsei privative de libertate și anume adoptarea unor comportamente prosociale, orientate spre formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și față de muncă. 
Penitenciarul Găești adresează mulțumiri tuturor participanților pentru disponibilitatea și interesul manifestat!”

AUTOR: F.S.