Sâmbătă, 29 iunie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, pe raza comunei Cojasca.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat că un bărbat, de 60 de ani, din comuna Cojasca, în timp ce ar fi condus un motociclu pe DJ 711, din direcția Cojasca către Bilciurești, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma evenimentului, bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
IPJ DÂMBOVIȚA














