You are currently viewing Bărbat din Moroieni, sancționat pentru transport ilegal de material lemnos!

Bărbat din Moroieni, sancționat pentru transport ilegal de material lemnos!

În cursul serii de 29 iunie a.c., în jurul orei 21:10, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Fieni au oprit pentru control, pe drumul național 71, în localitatea Glod, o autoutilitară condusă de un bărbat de 21 de ani, din comuna Moroeni.

În urma controlului efectuat în autovehicul, polițiștii au descoperit 2,5 metri cubi de material lemnos fără a deține documente legale de însoțire.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat.

IPJ DÂMBOVIȚA