You are currently viewing Reformistul Masoud Pezeshkian a câștigat alegerile prezidențiale din Iran

Reformistul Masoud Pezeshkian a câștigat alegerile prezidențiale din Iran

Reformistul Massoud Pezeshkian l-a învins pe ultraconservatorul Said Jalili în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Iran și va fi noul președinte al Republicii Islamice, a anunțat sâmbătă, 6 iulie, Ministerul de Interne al țării, relatează AFP, citată de Agerpres.

Dintr-un total de 30 de milioane de voturi numărate, Pezeshkian a obținut peste 16 milioane de sufragii (53,7%), iar Jalili – peste 13 milioane (44,3%), au anunțat autoritățile locale.

Prezența la urne a fost de 49,8% din cei aproximativ 61 de milioane de iranieni chemați să voteze vineri în al doilea tur.

Vom întinde mâna prieteniei tuturor. Cu toţii sunt locuitorii acestei ţări. Trebuie să ne folosim de toată lumea pentru progresul ţării. Sunt fraţii noştri. Eu nu aveam nici partid, nici sprijin. Aceşti oameni au venit cu dragoste şi au ajutat, iar eu le mulţumesc”, a spus Massoud Pezeshkian după câștigarea alegerilor.

Massoud Pezeshkian, în vârstă de 69 de ani, este un deputat reformator și medic chirurg, care susține ideea deschiderii Iranului în relația cu Occidentul.

Pezeshkian a cerut îmbunătăţirea relaţiilor cu Occidentul, a criticat regulile stricte privind purtarea vălului islamic de către femei și și-a exprimat opoziția față de cenzurarea internetului.

De asemenea, el și-a declarat loialitatea față de ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, și față de Gardienii Revoluţiei.

În Iran, președintele are puteri limitate, fiind însărcinat să aplice liniile politice stabilite de ayatollah, care este şef al statului.

Participarea la primul tur, în urmă cu o săptămână, s-a situat, cu 39,92% din cele 61 de milioane de alegători, la cel mai scăzut nivel din ultimii 45 de ani în republica islamică, departe de cele circa 80% de la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul secolului al XX-lea.

Contracandidatul său, Jalili, în vârstă de 58 de ani, era cunoscut în schimb pentru poziţia sa inflexibilă faţă de puterile occidentale.

Editor: IFA

Înapoi la site