Legea nr. 208/2024, care modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.
Nouă lege prevede că: „asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea după boală şi pentru terapia durerii“.
Astfel, potrivit actului normativ, „în cazul asiguraţilor care beneficiază de serviciile medicale pentru terapia durerii, managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat şi interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală, protocoalelor operaţionale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice”.
Totodată, în urma consultării cu organismele profesionale, Ministerul Sănătății, celelalte ministere și instituțiile cu rețea sanitară proprie și Ministerul Educației vor elabora strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniștilor, precum și strategia privind educarea pacienților pentru prevenirea și terapia durerii.
Proiectul de lege a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, for decizional, după ce, la finalul lunii aprilie, propunerea trecuse de votul Senatului.
Actul normativ va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Editor: IFA














