You are currently viewing REVIN LA GÂNDUL CARE SE ÎNTREABĂ CE ȚINE IUBIREA ÎN VIAȚĂ – ALEXANDRA MARINESCU

REVIN LA GÂNDUL CARE SE ÎNTREABĂ CE ȚINE IUBIREA ÎN VIAȚĂ – ALEXANDRA MARINESCU

Oamenii ne pot lua multe, ne pot fura zâmbete, lacrimi, păreri de rău sau sclipiri de moment, săruturi, priviri, bucăți din noi, însă ceea ce nu o să poată lua niciodată ceilalți sunt amintirile, gândurile și sentimentele – acestea ne aparțin în totalitate, sunt ale noastre și rămân cu noi, în forma în care ne dorim, pentru cât timp ne dorim – uneori chiar și mai mult de atât. Îmi spun des că binecuvântarea de a nu ne putea citi gândurile unii altora, vine la pachet cu binecuvântarea de a fi stăpânii propriilor minți.

Stingheri, rușinați, judecați, vinovați, neîndreptățiți, bolnavi, secătuiți de singura superputere de care putem profita cu nesaț, goi, dezgoliți de orice filtru și vulnerabili în fața lumii, aceștia ar fi termenii care ne-ar caracteriza dacă, chiar și pentru un moment, gândurile ni s-ar amesteca cu ale celorlalți și fiecare dintre noi ar putea auzi mintea celui de lângă.

În relațiile perfecte nu există secrete, obișnuiam să cred. Ce naivă! Acum știu mai bine.. relațiile perfecte nu există oricum, iar dacă vorbim despre relațiile sănătoase, cu siguranță vorbim și despre lucruri intime, confesiuni nerostite, cuvinte nemărturisite. De ce? Pentru că în momentul în care omul de lângă tine îți va cunoaște toate secretele, elementul neașteptat – atât de necesar într-o iubire, va înceta să existe.

Este cel puțin ciudat cum noi, oamenii, atunci când iubim, jucăm un joc al dragostei în care fiecare element este pus pe masa de operații și disecat până la cel mai mic amănunt. Ne dorim cu tot dinadinsul să fim văzuți așa cum suntem și să fim acceptați, să ne potrivim. De curând am auzit o teorie nouă, însă timpul nu mi-a permis să o trec prin toate filtrele sufletului și minții mele. Ea spune că iubirea nu este atât despre adevăr, cât despre simulare, ea spune că atunci când iubești, atunci când rezonezi mult cu un om, te prinzi de compatibilități și simulezi că până și incompatibilitățile vi se suprapun. Ce nebunie!

Iubirile sunt departe de a putea fi studiate din toate punctele de vedere. Știința ne explică, într-adevăr, ce se întâmplă la nivelul corpului nostru, poate și la nivelul minții, dar la nivelul inimii.. cine ne spune, de fapt, care-i faza cu iubirea? Nu știu! Și poate că acesta este farmecul acestui sentiment, poate de aceea nu ne-am plictisit nici acum de el și continuăm să ne împiedicăm la fiecare pas de sentimentele care îl definesc. Elementul surpriză, neprevăzutul, noutatea, secretul, poate simularea, dorința de a rezona, de a ne potrivi, de a fi compatibili – poate că toate acestea țin, cu adevărat, iubirea în viață.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște