Consiliul Județean Dâmbovița are sprijinul Comisiei Europene pentru a realiza, cu finanțare europeană, Domeniul Schiabil „Cocora”. Anunțul a fost făcut de președintele CJD, Corneliu Ștefan, care a precizat că, timp de două zile, ieri și astăzi, o delegație a Comisiei Europene, condusă de Nicola Aimi, Expert Senior din Direcția Generală Politică Regională și Urbană, a vizitat zona Peștera-Padina, alături de echipa Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, sub conducerea directorului general Liviu Mușat.
„Le-am prezentat oficialilor europeni, în detaliu, proiectul Consiliului Județean Dâmbovița – Domeniul Schiabil „Cocora”, parte a Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina.
Reprezentanții Comisiei Europene au avut ocazia să observe la fața locului potențialul turistic deosebit al zonei.
Oaspeții noștri au apreciat că beneficiile economice și sociale ale proiectului vor fi semnificative pentru județul Dâmbovița și se încadrează perfect în prioritățile Uniunii Europene privind dezvoltarea regională și diversificarea ofertei turistice.
Le mulțumim tuturor pentru vizită și susținerea acestui proiect deosebit de important pentru județul Dâmbovița”, a precizat președintele CJD.
AUTOR: F.S.