You are currently viewing Găeștenii au sărbătorit, ieri, 526 de ani de atestare documentară

Găeștenii au sărbătorit, ieri, 526 de ani de atestare documentară

Găeștenii au sărbătorit, ieri, alături de autorități și invitați speciali, 526 de ani de atestare documentară. Cu acest prilej, în orașul dâmbovițean s-au derulat mai multe activități, pentru a marca momentul.

Întreaga comunitate a participat la inaugurarea Casei de Cultură „Dumitru Stanciu”, investiție în valoare de 2 milioane de euro, realizată prin CNI. În sala de spectacol a obiectivului, la prânz, a avut loc o ședința festivă, în cadrul căreiaau fost premiate cuplurile care împlinesc 50, respectiv 60 de ani de căsnicie.

Seara, localnicii au participat la un spectacol în cadrul căruia au urcat pe scenă Cristian Rizescu, Ionică Moroșanu, Dony, YnYSebi, Lora și Elena Gheorghe. Manifestările s-au încheiat cu un strășucitor foc de artificii.

AUTOR: F.S.