A fost sărbătoare, ieri, la Fieni, cu prilejul împlinirii a 492 de ani de Atestare Documentară. Pentru a marca acest moment, administrația locală a organizat, la Centrul Cultural ”Mihail Lupescu”, Ședința festivă a Consiliului Local, în cadrul căreia au fost premiați elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare, au fost aniversate familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie – „Nunta de Aur”, și au fost sărbătoriți „Mirii Anului”.
„Oamenii sunt cei care fac o comunitate frumoasă!
Mă bucur că astăzi, când Fieniul sărbătorește 492 de ani de la prima atestare documentară, primarul Iulian Tătulescu a ales să-i premieze pe cei care, indiferent de vârstă, sunt parte a orașului prin tot ceea ce au reușit și reușesc în viața de zi cu zi.
Fie că vorbim de cuplurile care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie, adevărate lecții de viață, de elevii cu rezultate mai mult decât bune în ultimul an sau de cei care promovează peste granițe orașul Fieni și județul Dâmbovița, toți merită aprecierile noastre.
I-am felicitat astăzi pe toți alături de colegii mei și le-am urat ‘La Mulți Ani’! Fieniul are un trecut și, din ce vedem în fiecare zi, are și un viitor pe mâini bune.
La Mulți Ani, Fieni!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.