You are currently viewing Vreme schimbătoare, în următoarele două săptămâni, în județul Dâmbovița

Vreme schimbătoare, în următoarele două săptămâni, în județul Dâmbovița

Meteorologii anunță vreme schimbătoare, în următoarele două săptămâni, în județul Dâmbovița. După câteva zile calde, de miercuri, vom avea parte de o răcorire substanțială a vremii și de precipitații pe arii extinse, mai ales în a doua parte a zilei, după care vremea va redeveni caldă.

„În primele trei zile ale săptămânii vremea va fi călduroasă, local caniculară în zona de câmpie, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 33 de grade. În 25 și 26 iulie valorile termice diurne vor marca o scădere, până la o medie pe întreaga regiune de 27…28 de grade, însă în 28 și 29 iulie se va reveni la o medie de 33…34 de grade. La finalul lunii iulie și la început de august vor fi valori termice diurne în jurul a 32 de grade, caracterizând în continuare o vreme călduroasă.

Minimele termice vor caracteriza în continuare nopți tropicale (în jurul a 20 de grade) în perioada 22 – 24 iulie, apoi media acestora va scădea și va oscila între 16 și 18 grade.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat în prima săptămână, însă ploi pe arii mai extinse sunt prognozate în zilele de 25 și 26 iulie. Sunt posibile ploi, în special în timpul după-amiezelor, cu o probabilitate în creștere și după 2 august”, anunță ANM.

AUTOR: F.S.