You are currently viewing Astăzi s-au afișat repartițiile la liceele dâmbovițene. Cea mai mică notă de intrare a fost 1.90

Astăzi s-au afișat repartițiile la liceele dâmbovițene. Cea mai mică notă de intrare a fost 1.90

După multe emoții și o lungă așteptare, absolvenții de gimnaziu au aflat, astăzi, unde au fost repartizați. Puțin peste 2500 de elevi dâmbovițeni și-au depus dosarele și au optat pentru liceele dorite, dintre aceștia 14 rămânând nerepartizați.

În unitățile liceale dâmbovițene au existat 2700 de locuri, 147 dintre acestea rămânând neocupate, cele mai multe la Tărtășești (23), Voinești și Nucet (câte 20).

Concurența cea mare a fost pe liceele de top din județ, după cum arată topul prezentat pe site-ul admitere.edu.ro.

Capul de afiș în topul liceelor unde s-a intrat cu cele mai mari medii din județ este ținut de  Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, profilul Științe ale naturii, urmat, la aceeași unitate de profilul Matematică-Informatică, în timp ce pe locul 3 se situează Colegiul Național Pedagogic, profilul Matematică – Informatică.

Cea mai mică notă de intrare a fost înregistrată la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgoviște – 1.90.

AUTOR: F.S.