În perioada 29 iulie – 2 august 2024, Asociaţia Ecologică Floare de Colț a implementat, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nucet, cu finanţare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, proiectul „EDUCAȚIE ȘI VOLUNTARIAT DE MEDIU PENTRU TINERET”. La activitatea desfășurată în munții Bucegi au participat 80 de elevi și 20 de cadre didactice și monitori.
Tinerii participanți, grupați în 8 echipe au fost din cinci județe, de la mai multe școli: Liceul Tehnologic ”Aurel Rainu” Fieni, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Târgoviște, Colegiul Național ”Constantin Carabella” Târgoviște, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, Școala Cornești Frasin, Școala Gimnazială ”Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa, Școala Gimnazială ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești” Târgoviște, Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” Târgoviște, Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” Târgoviște (profesor coordonator Stoian Mihaela), Colegiul Național ”Tudor Vianu” București, Liceul Teoretic ”Dante Aligheri” București, Colegiul Economic ”Hermes” București, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Focșani, Vrancea, Colegiul Național ”Spiru Haret” București (profesor coordonator Panainte Izabela), Școala Gimnazială Ionești, Gorj, Liceul Tehnologic Turceni, Gorj, Scoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitesti, Argeș, Școala Gimnazială Nucet (profesor coordonator Ungureanu Ionela), Liceul Tehnologic Nucet (profesor coordonator Matei Nicoleta Otilia), Școala Gimnazială „Iancu Văcărescu” Văcărești, Școala Gimnazială ”Coresi” Târgoviște (profesori coordonatori: Cătărea Nicoleta, Gogescu Alina, Nedelcu Loredana, Gogeanu Georgeta).
Participanții s-au bucurat de drumeții, au admirat peisajele Bucegilor, s-au familiarizat cu echipamentul montan și cu un comportament ecologic, iar la finalul activităților au primit diplome de participare, medalii, insigne, tricouri cu logo-ul proiectului!
După câteva zile de aer curat și educație montană, tinerii voluntari au promis că vor reveni, pentru noi provocări, pe cărările montane.
AUTOR: F.S.