O fermă solară de 126 MW va fi construită în comuna Văcărești. Aceasta va fi funcțională în toamna anului 2025, potrivit unui comunicat de presă citat de Economedia, al companiei de consultanță iO Partners care a finalizat furnizarea serviciilor de management de dezvoltare. Proiectul de mare capacitate a fost dezvoltat pentru investitori locali începând din 2021, fiind achiziționat recent de compania de energie regenerabilă DRI, ca al treilea proiect al acesteia în România.
Potrivit comunicatului, după achiziție, finalizată în luna iunie a acestui an, compania DRI va demara construcția parcului solar în această toamnă, urmând ca proiectul să devină operațional în toamna anului 2025. Ferma solară se va întinde pe o suprafață de 183 de hectare și va produce, estimativ, 205,8 GWh de electricitate, suficient pentru a alimenta aproximativ 50.000 de gospodării. Această cantitate de energie verde va contribui la evitarea generării a 48.600 de tone de emisii de carbon pe an.
Compania de consultanță imobiliară iO Partners a fost implicată până acum în dezvoltarea a peste 450 MW de proiecte de energie regenerabilă fotovoltaică, păstrând pentru investitori o rezervă de proiecte în curs de dezvoltare ce depășește 500 MW.
AUTOR: F.S.