Anchete la Constanţa după moartea a atru români, în incendiul izbucnit joi în Șantierul Naval Midia. Nava care a luat foc intrase la reparații în urmă cu câteva zile. Incendiul ar fi pornit în sala motoarelor, iar flăcările au cuprins rapid și alte compartimente. Marinarii aflați pe vas au reușit să se salveze, dar nu şi românii care lucrau la reparaţii.
Mai multe anchete au fost demarate pentru a stabili cauza incendiului. După acest incident, Poliția, Procuratura, ITM și Garda de Mediu au demarat o serie de investigații pentru a afla cum s-a produs incidentul, conform Antena 3 CNN.
Inspectorii de la Direcţia de Securitate în Muncă au mers pe şantier să cerceteze dacă au fost respectate normele legale.
Liderul de sindicat al navigatorilor spune că recent a fost modificată o lege, în defavoarea siguranţei în porturi.
Activitatea în Şantierul Naval Midia a fost oprită şi nimeni nu a putut să se apropie de navele în reparaţii.
Nava în care a izbucnit incendiul era în reparaţii din data de 1 august.
Editor: IFA














