You are currently viewing O fetiţă de nici doi ani a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Deva

O fetiţă de nici doi ani a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Deva

O fetiţă de un an şi opt luni a ajuns la spital, duminică, după ce a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din Deva. Incidentul s-ar fi produs într-un moment de neatenţie al părinţilor, însă poliţiştii fac verificări în acest caz.

Astăzi, în jurul orei 10:00, Poliţia Municipiului Deva fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o minoră în vârstă de un an şi opt luni ar fi căzut accidental de la etajul nouă al unui bloc din municipiul Deva, într-un moment de neatenţie al părinţilor”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Fetița a fost găsită de medici în fața blocului turn, cu multiple traumatisme și în stop cardio-respirator.

Medicii de la Ambulanță au inițiat manevrele de resuscitare, iar apoi, fetiţa a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la U.P.U Deva.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanţelor în care a survenit acest incident.

editor: IFA