You are currently viewing Coliziune violentă între două autoturisme pe DN 72A, în afara localității Voinești! Unul dintre șoferi era băut bine!

Coliziune violentă între două autoturisme pe DN 72A, în afara localității Voinești! Unul dintre șoferi era băut bine!

La data de 12 august a.c., în jurul orei 22:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 72A.

În urma deplasării la fața locului și din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 27 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, în afara localității Voinești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani.

Șoferul de 27 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege.